Vacanţă horror în pensiuni româneşti
de Alina BĂDĂLAN TURCITU | 30 SEPTEMBRIE 2009
Colacul stă de formă pe veceu, nici măcar nu e înşurubat. Când te aşezi pe el, te prăbuşeşti pe gresie cu pantalonii în vine. Sau : dimineaţa te speli cu apă plată fiindcă la chiuvetă nu mai curge un strop. Sunt numai câteva dintre multele capcane ce ţi se întind în pensiunile româneşti de două, trei margarete
Te-ai ars dacă plouă un pic. Rămâi împotmolit cu maşina în sălbăticie, în inima pădurii. Şi nici nu prea ai semnal la telefon, să ceri ajutor. Eram siguri că drumul era măcar pietruit, dacă nu asfaltat, atunci când am ales pensiunea asta din Alexandru cel Bun, Neamţ. Noi ne imaginasem că, dacă are trei margarete, proprietarilor li s-o fi impus să-şi construiască măcar un minimum de drum. Dar nu, drumul este numai o potecă de pământ ceva mai largă, cât să încapi cu maşina şi atât.
Pe internet, prezentarea suna bine: "Oferim călătorilor un minunat loc de popas şi de odihnă. Dispunem de patru camere duble şi trei camere triple cu balcon, garderobă şi baie proprie cu cadă, restaurant cu aragaz, frigider, cuptor cu microunde pus la dispoziţia turiştilor, sală de mese cu televizor şi şemineu cu lemn. Curte amenajată cu o parcare de zece locuri, două pavilioane, două grătare, livadă şi loc amenajat pentru relaxare dotat cu hamace şi leagăne pentru copii. Se acceptă animalele de companie". Iar din poze, pensiunea părea raiul pe pământ, înconjurată de copaci din toate părţile. Clădire din lemn, zdravănă, cu etaj, camere curăţele, curte numai verdeaţă... şi preţ bun, de criză. Între 80 şi 100 de lei camera dublă, iar cea triplă între 100 şi 120 de lei, depinde dacă vii în miezul verii sau mai spre toamnă.
Podeţul imposibil de trecut
După o bâjbâială de o jumate de oră prin pădure, ajungem la pensiune. Dar chiar asta să fie, oare? Nu scrie nimic pe ea, n-are nici o firmă, nici o margaretă desenată sub streaşină. Juri că e o casă oarecare, de oameni mai sărăcuţi. Am fi trecut pe lângă ea, căutând-o în continuare, dacă n-am fi zărit o pancardă cu un număr de mobil pe gard. Însă imposibil să intri cu maşina în curte. Pentru asta, ar trebui să ai curaj să treci podeţul peste pârâu, înalt de doi metri şi împletit din nişte lemne putrede. Încercăm să-l trecem cu pasul, dar şi aşa e riscant. Un lemn scârţâie rău, din altul sar bucăţele... În curtea pensiunii, pustiu. Iar clădirea ne-a părut aşa sumbră şi întunecată, că am luat-o imediat la fugă.
De curiozitate, când am ieşit la lumină, am deschis laptopul, să vedem dacă au mai fost şi alţii care au păţit-o. Clar, dintre toţi păcăliţii cea mai supărată a fost forumista Stela: "Bucătăria lasă mult de dorit, iar accesul este strict supravegheat de soţia proprietarului. A, să nu uit: apa este într-adevăr caldă, dar miroase cumplit. Ceea ce nu am înţeles a fost cum au reuşit aceşti oameni să obţină cele trei stele pe care cu mândrie le poartă pensiunea lor. Condiţiile de acolo nu sunt nici de o stea. Am plătit 100 de lei o cameră triplă, cu un şifonier ca vai de lume, chiuveta de la baie era ca cele de la coafor. Pe cele două noptiere tronau mândre două pahare de unică folosinţă, aşa cum îi şade bine unei pensiuni care se respectă (...). Proprietarul pensiunii, un fost metalurgist din Galaţi, încearcă o brumă de amabilitate, consoarta în schimb este ca un Cerber. Dacă ceri un ibric să-ţi faci o cafea, vai este mare bai, dacă îţi face ea cafeaua. Este un fel de spălătură de vase şi te costă 4,5 lei".
Colacul de veceu care pleacă singur la plimbare
"Vă oferim condiţii de cazare deosebite pentru un sejur de neuitat", se lăudau la a doua pensiune; preţuri cam la fel cu precedenta. Seara am descoperit că duşul e stricat. Toată apa curgea aiurea, pe lângă furtun. Mai mult ne-am înmuiat decât să ne îmbăiem. De dimineaţă reparaseră duşul, dar degeaba că nu mai curgea nici un strop de apă nicăieri, nici la chiuvetă. "Măcar aţi avut cu ce să vă spălaţi pe faţă? Mii de scuze, dar la câteva sute de metri mai încolo sunt muncitorii, fac nişte lucrări, au oprit apa pe toată strada. Acum, precis n-o să mai veniţi pe la noi...", se bâlbâie sincer gazda. Îi spunem că ne-am făcut toaleta de dimineaţă cu apă plată. Şi la veceu tot apă plată am turnat. Dar şi cu el a fost o adevărată istorie. L-am găsit cu colacul pus numai de formă, neînşurubat. Dacă veneai pornit, te prăbuşeai pe gresie cu pantalonii în vine şi cu colacul sub fund. Şi apoi au mai fost şi altele: uşa de la cameră nu se putea încuia, cuierul pentru prosopul din baie sărea din perete cum îl atingeai, iar pereţii erau aşa de subţiri, încât de la mansardă îi auzeai perfect pe vecinii de la parter. Toate astea gazda le-a pus pe seama clienţilor. Odată a cazat un grup de elevi care au reuşit să o îngrozească definitiv, ne-a spus. I-au scos toate prizele din pereţi şi au trântit cu uşile până le-au distrus.
Camera ce piuie zi şi noapte
Pe urmă ne-am cazat la căsuţele de lângă Cetatea Neamţului. Mici, cochete, drăguţe. Şi, minune: aveau apă caldă şi chiar curgea! Iar colacul de veceu stătea la locul lui! Dar şi aici s-a întâmplat ceva - un hârşâit venit de nicăieri, care nu semăna cu nimic. Un ţiuit mai degrabă, ba nu, un scârţâit, o dată la 30-40 de secunde. Îţi făcea praf creierii, imposibil să închizi un ochi toată noaptea. O oră şi mai bine am cercetat fiecare milimetru din cameră, sub pat, în şifonier, sub masă... poate era vreun greier în suferinţă, intrat pe fereastră. Nimic. Vecinul de alături ne-a râs în nas: "Degeaba căutaţi, n-o să găsiţi nimic. Este sistemul anti-fum din tavan, modelul cel mai ieftin cu putinţă, o chinezărie de câţiva euro. E proiectat anume să piuie". Păi noi nu fumăm în cameră, i-am spus. "Şi ce dacă, e făcut să piuie oricum. Şi la mine ţipă, dar din fericire sunt mai tare de urechi". Am crezut că o să putem dormi după ce băiatul de la recepţie, cocoţat pe un scăunel minuscul, ne-a deşurubat aparatul din tavan. N-a fost aşa. Cum am aţipit, aparatul a început din nou să piuie. Băiatul uitase să-i scoată bateriile.
alina.badalan@gandul.info
